Decolarea de retina reprezinta separarea celor doua foite care compun retina: interna (neuroepiteliu) si externa (epiteliul pigmentar) de catre un lichid numit lichid subretinian. Zona de retina decolata nu functioneaza si determina o pierdere partiala sau totala a vederii. De obicei aceasta decolare se produce ca urmare a unei rupturi retiniene, survenite dupa un traumatism direct (chiar minor, trecut neobservat de catre pacient), dupa un efort fizic intens, dupa un acces de tuse, stranut, varsatura, constipatie. O dezlipire de retina initial redusa se extinde progresiv, ajungand la dezlipire totala. Daca decolarea este totala ochiul nu mai vede deloc.
Retina decolata atrage dupa sine transformari ale vitrosului care tractioneaza retina accectuand decolarea. Pe de alta parte o retina decolata, dupa un interval variabil isi pierde elasticitatea, devenind rigida si friabila.
Este vorba despre o maladie grava care necesita tratament chirurgical. Decolarea de retina se poate datora unei rupturi, unei gauri retiniene sau unor tractiuni anormale vitreoretiniene (vitrosul este gelul situat in interiorul ochiului, in spatele cristalinului si in fata retinei).
Primele simptome
Debutul este in general brusc si nedureros, cu aparitia unui voal (umbre) care acopera o parte sau totalitatea campului vizual. Pacientul resimte o modificare (inrautatire) a acuitatii vizuale.
Aceasta umbra este frecvent precedata de opacitati mobile sau flash-uri luminoase in campul vizual.
Daca un pacient prezinta opacitati mobile ar trebui sa consulte un oftalmolog pentru a constata daca sunt sau nu sunt probleme retiniene serioase (cum ar fi decolarea de retina sau ruptura retiniana).
Cum se trateaza decolarea de retina ?
Chirurgia este unicul tratament. In functie de gravitatea decolarii retiniene, sunt utilizate diferite tehnici chirurgicale mai mult sau mai putin complexe.
Scopul interventiei este a obtine:
- cicatrizarea si inchiderea gaurilor sau rupturilor retiniene
- relaxarea sau indepartarea tractiunilor vitreoretiniene
- evacuarea lichidului subretinian cu scopul de a repune retina in plan
Frecvent se introduce in ochi, la sfarsitul operatiei, o bula de gaz pentru a apasa toate gaurile si/sau rupturile retiniene pe timpul cicatrizarii postoperatorii.
In caz de decolare de retina este necesara injectarea in ochi a uleiului de silicon, in scopul vindecarii. Acest ulei de silicon este cel mai adesea scos dupa cateva luni.
Consultatie, chirurgie ambulatorie sau spitalizare ?
O decolare de retina impune un repaus de 3-6 zile in functie de gravitate.
Interventia necesita o anestezie locala sau generala.
Durata interventiei este variabila , in functie de gravitatea decolarii de retina, intre 20 si 90 minute.
Ce precautii trebuie luate dupa operatie ?
Daca a fost introdusa in ochi o bula de gaz, medicul chirurg va decide pozitia capului postoperator, in functie de localizarea dezlipirii.
Postoperator timp de 15-20 zile trebuie sa evitati anumite activitati (lectura, cusutul, condusul masinii, activitati menajere sau sportive), dar va este permis sa priviti la TV, sa purtati ochelarii obisnuiti, sa aplecati capul daca vreti sa luati un obiect de jos, sa va plimbati usor.
Este esential sa respectati tratamentul prescris de chirurg dupa operatie (medicamentos, precum si de pozitie a capului) pentru a evita toate complicatiile si de a preveni si combate cefaleea (durerea de cap) care este frecventa in zilele care urmeaza operatiei.
In cat timp se recupereaza o vedere corecta ?
Vederea unui ochi operat se va ameliora progresiv lent pentru a atinge maximul la aproximativ 3,4 luni dupa interventie; in cazul in care decolarea a interesat si regiunea maculara, recuperarea vizuala va fi modesta.