|
Corneea este o structura lucioasa, neteda, transparenta, care ocupa centrul segmentului anterior al globului ocular si care se continua cu sclera, la nivelul limbului sclero-corneean, alcatuind impreuna cu aceasta, tunica externa a ochiului.
Datorita raporturilor inegale pe care le detine cu conjunctiva, corneea are o forma eliptica atunci cand este privita din fata, in timp ce privita din posterior, circumferinta ei apare circulara.
Suprafata anterioara a corneei este acoperita de filmul lacrimal, iar suprafata posterioara este in contact cu umoarea apoasa.
Diametrul corneei, care se stabilizeaza in jurul varstei de 6 ani, este de circa 12 mm orizontal, pe cand cel vertical de aproximativ 11 mm. Grosimea corneei este de maximum 1 mm in periferie, pe cand in centru nu depaseste cu mult 0.5 mm.
Suprafata corneei este de 1.3 cm², ceea ce reprezinta 7% din suprafata globului ocular. Curbura externa este mai mare pe meridianul orizontal (7.8 mm), fata de cel vertical (7.7 mm) si invers, atunci cand analizam raza de curbura interna, de 6.6 mm pe diametru vertical si 6.2 mm pe cel orizontal.
Corneea reprezinta cel mai important element refractiv al dioptrului ocular; fata anterioara a corneei este o lentila convergenta cu putere de 48 dioptrii, iar fata posterioara este o lentila divergenta, de 5 dioptrii; per total, corneea este o lentila convergenta, cu putere medie de 42-43 dioptrii (ceea ce reprezinta 60-70% din puterea refractiva statica a ochiului).
|
|
Bd. Dinicu Golescu nr. 10, sector 1, Bucuresti
Telefon/Fax:
+4021.311.98.98
+4021.311.98.88
Program : Luni - Vineri 09.00 - 20.00 Sambata 09.00 - 14.00
office@laseroptics.ro
|
|
|